Categorii

Căutați în acest blog

miercuri, 5 iunie 2013

Pericol!

Din motive obiective păsările de curte primesc un fel de brunch în loc de micul dejun (undeva între 11 si 12). Evident că sunt lihnite de foame și stau claie peste grămadă la poartă doar doar or putea înfuleca pe primul intrat.

Astăzi pătrund cu gălețile de mâncare fără să calc prea multe găini pe gheare (găinile mele preferă, când se apropie cineva cu avânt să se înfoaie în poziție de luptă în loc să o ia la fugă) și chiar să le închid pe toate în curtea lor pentru a putea hrăni rațele. (Deși sunt de 3 ori mai mari decăt cea mai mare găina, rațele sunt terorizate permanent de colocatare și n-ar reuși să se atingă de cereale dacă nu le separ fizic de găini).

Le torn mâncarea în olanele pe care le folosesc pe post de troacă, se formează grămada de rugby obișnuită dar, după numai câteva secunde... liniște, mâncarea aproape neatinsă, rațele stăteau sub căruță (care e parcată în apropiere).

Ce s-a întâmplat? Mă uit la mâncare, mă uit la rațe, iar la mâncare, iar la rațe? Nici o explicație. Găini atacatoare nu erau. Câini dincolo de gard nu erau. Când mă mai uita odată la rațe, observ că rațele nu se uitau înapoi la mine ca de obicei, ci erau cu câte un ochi pe cer. Hmmm. Am văzut că din când în când mai urmăresc avioanele dar mai ales elicopterele care ne survolează destul de jos, dar de data asta era foarte liniste.

Scrutez și eu cerul, identific patru rândunele și doi porumbei, nimic neobișnuit. Rațele tot cu gâturile strâmbe, sub căruță. Mă mai uit odată pe cer și iată, chiar deasupra capetelor noastre se rotea un punctuleț.  Un șoim sau uliu căuta prada la o înălțime considerabilă.

L-am pierdut din vedere după căteva secunde. Între timp dispăruse și porumbul iar rațele se îndreptau spre baltă.

Două rațe mai circumspecte au pierdut startul la mâncare