Categorii

Căutați în acest blog

luni, 1 septembrie 2014

#3 Zacusca dietetica

Cazane sparte

Sfarsit de vara. Balciul se retragea din oras si se indrepta spre nicaieri pana anul urmator. 
Pe acest drum, caldararii o luau pe ulitele satelor zabovind o zi sau doua pe cate o ulita mai lata, cositorind si vopsind cazane si tingii. 
Forfota mare printre tarani, care isi sarpinau palariile daca sa mai repare cazanul sau sa-si cumpere pe porumb sau grau un altul nou. 
Nu stiu cum facea, dar mamaie nu rata momentul asa ca aparea pe poarta cu cate-un cazanel, ceaunel, un vatrai sau pirostrii. Sa fie, cine stie daca mai gaseste la anul. 
"-Iar ai aruncat porumb peste gard...la ce ti-or fi trebuit atatea?!" o bodoganea tataie. Nu ii raspundea, isi vedea de ale ei. 
Cazanul mare nu se scotea des, doar cand se facea bulionul sau sapunul. 
Cazanul asta fierbea cu orele. Si eu stateam pe un scaunel cu strabunica si mai bagam la foc cate-o surcea din cand in cand, uitandu-ma la ea, la foc si la bolboroseala din cazan.
Strabunica imi facea porumb copt. Cateodata ma intrebam daca nu-i vrajitoare, asa aplecata cum era, cu nasul lung si ochii mijiti, cu fustele lungi si negre. Locul ei de vraja trebuia sa fie in pod, unde urca destul de des (desi avea cam 90 de ani) si unde eu nu aveam niciodata voie sa urc. Sigur acolo isi tinea coada de matura! Si sigur in sticlele prafuite se gaseau licori vrajite.

Pentru aceasta reteta am folosit si eu cazanelul mic ("cumparat" dintr-un supermarket pe puncte), Nu-i de fonta, dar are un email asemanator cu unul dintre cazanele din amintirile mele. Si de aceea mi-e foarte drag. 

Reteta de zacusca:

Timp de pregatire si coacere: ore...(depinde de cantitte)
Ingrediente in urmatoarea proportie: 1/4 kg ceapa, 1/2-1 kg de ardei rosu capia sau gras, 1kg de vinete, 1/2 kg de rosii, busuioc, telina, foi de dafin sare, ulei de masline 20 ml (o lingura)

Se coc ardeii (la foc mediu si sa nu se arda coaja prea tare, altfel se va lipi de pulpa legumei) si rosiile pe o tabla (nu va speriati ca va curge zeama peste tot, oricum trebuia sa reamenajati bucataria!), vinetele (direct pe foc, nu pe tabla. Daca se coc pe tabla, la foc mic/moderat, vor deveni vinetii si urate, dar daca le coaceti direct pe flacara, la foc mare, vor deveni galbene si se vor coace frumos. Nu va speriati daca se va carboniza coaja, important e sa fiti atenti sa le intoarceti destul de des sa nu se carbonizeze cu totul).).

Imi place sa tai mai mari si ceapa si rosiile si ardeiul.
Ceapa se inabuse in apa. Fara ulei. Cand devine translucida, se adauga rosile coapte, taiate cuburi mai mari, zeama de rosii se scurge de seminte si se adauga la fiert. Cand se ingroasa sosul de rosii se adauga ardeii, cozile de telina taiate marunt maruntit, foile de dafn, sare si piper, uleiul de masline si se mai lasa la fiert suficient incat sa mai scada si sa se amestece gusturile.

Sosul de ceapa, rosii, ardei:


La final se pun vinetele tocate cu cutitul si iar se fierbe, cu atentie ca se prinde de vas.
Ca sa optimizati timpul de pregatire, incepeti cu ceapa, separarea pielitei rosiilor, apoi cu ardeii si ultimele, vinetele.


Si la borcan cu zacusca!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu