Dar să o luăm de la început.
În octombrie am pus pentru prima dată varza, în niște bidoane de 40l. Rețeta, în direct de la soacra mea, (care de altfel m-a și ajutat la operațiune, adică eu am stat și m-am uitat):
-Se culege varza, se lasă câteva zile la ofilit (în cazul meu 2 săptămâni, în magazie, unde, constat acum au mai rămas 2 verze, voi raporta peste câteva zile cum au rezistat diverselor geruri). Rostul „ofilirii” este să se subțieze foaia de varza pentru sarmale
-Se scobesc cotoarele (nu foarte agresiv pentru a nu pleca toate frunzele la plimbare), se umplu cu sare („de murături”, adică fără iod), se așează verzele nițel îndesate dar nu foarte tare, am mai completat cu vreo 3 pumni de sare.
-Am pus o gutuie, bețe de mărar uscat și ar mai fi trebuit să pun și știuleți de porumb, și, desigur, apă
După această operațiune am ținut bidoanele o săptămână în camera centralei, unde era mai cald, pentru a demara reacțiile de murat.
În această perioadă am efectuat fără prea multă tragere de inimă, dar totuși la maxim 3 zile distanță este, desigur, suflatul verzei.
Și aici intervine măreața revelație, pentru că suflatul verzei la bidoanele de 40 de litri nu e mare scofală, dar tura a doua de varză a fost „depusă” într-un butoi de 150l (sau mai mult) unde nu prea mă vedeam bolborosind toată coloana de mai bine de 1m de moare.

Revelația a venit atunci când vecinul meu, care împrumutase butoiul cel mare pentru a depozita grâul, mă întreabă dacă flanșa cu robinet pe care o montasem este suficient de etanșă și nu o să pierd zeama de varză prin pivniță.
Ahaaa! Păi da' eu pot folosi robinetul ca să vântur varza cu căldarea, de ce nu mi-o fi spus nimeni că se poate si-așa. Și uite-așa am transformat munca pulmonară în muncă manualo-dorsală.
PS. Atât tura I cât și tura II au avut prea puțină sare. La bidoanele mici n-a fost problemă că s-au terminat repede, dar la butoiul mare a trebuit să mai completez (deocamdată cu 1 kg în plus, dar cred că mai trebuie) ca să-mi țină mai până la vară.